Ieri, in Brasov, am simtit miros de alge

Poveste pentru Nicolai Nicolaevici Papagalov

Plimbarea, de Attila Bartis

Citat:

Batranul era fastacit de-a binelea. A spus ca el nu voia decat o singura fotografie. Nu-si permite mai multe din motive financiare. Iar pe aceea singura, daca se poate, fara animale, si ca multumeste frumos, nu doreste nici o barca. Nici n-ar arata-o nimanui, pentru ca toti cunoscutii lui stiu ca se teme de apa. Ar rade de el. Nu-si doreste decat o fotografie absolut obisnuita, fara nici un fundal, in care sa nu fie decat el in atelierul din statiunea balneara. Din cap pana in picioare, chiar in costumul acesta, sa zicem in fatza sobei. Ar fi si caracteristic pentru ca el, la balul feroviarilor, incepe sa danseze intotdeauna de la soba.
N-am indraznit sa ies din dosul ursului. Oricum va veni dupa-amiaza dupa fotografii, si poate atunci.

.....
A devenit maniac. Nu iesea nicaieri. Ma fotografia de dimineata pana seara. Nu ma lasa sa intru in camera obscura. Nici pozele nu mi le arata. Il lasam se faca ce voia, numai s-o mai faca ani buni de zile.

....
Intr-o noapte, cand intru in camera mea, pe masa, un obiect intunecat, necunoscut. Il privesc. N-am chef sa-l ating. De ce naiba nu ma scutit de asta? Si daca n-a reusit sa-i faca lui Andor concurenta, sa-mi fie mila de el? Sa-i spun ranjind ca i-a iesit? Legatura din piele de 30 pe 40. Fara numele lui pe coperta.Doar titlul presat cu Times, neaurit. Abia se observa. Il pipai ca orbii: Ziua cea Buna.
Ma hotarasc sa-l deschid. 24 de fotografii cu totul. Si, lucru lipsit de importanta, toate despre mine. Cate una pentru fiecare ora. In ultima stau la masa. N-am chip de ganditor. Si masa nu e goala. In fatza mea, o seringa in loc de cina, o cheie si luminile necesare.

Attila Bartis, Plimbarea - ed. Polirom.

Ce-mi amintesc azi despre mare

Multumesc lui M. si lui E. pentru ajutor.

Nastasia Filippovna in tanga si fara sutien

Toata povestea in ultimul nr. al rev. Idei in Dialog:
http://www.ideiindialog.ro/articol_665/nastasia_filippovna__in_tanga_si_fara_sutien.html

Intr-o iarna indepartata, din care nu-mi mai amintesc aproape nimic, decat ca-mi crapau urechile de ger sub o groasa caciula de lana, am cumparat o fotografie carte postala, dintr-o pravalie cu vechituri. Pravalie cu iz de scortisoara mi-ar fi placut sa fie, ca cea a lui Bruno Schulz, dar nici vorba, parea mai degraba o incapere unde stapanii casei stransesera toate lucrurile ponosite pe care nu se indurau inca sa le arunce la gunoi. Cartonul de un alb-negru ingalbenit imi arata si azi o plaja nesfarsita cu domni si doamne care mai mult ca sigur isi dorm somnul de veci – daca nu cumva sunt azi foarte in varsta, cum mi-ar placea sa cred, avand in jur de 135–150 de ani. Costume sobre, bastoane, rochii lungi, fluturande, palarii cu flori si esarfe, doua corturi mici de panza vargata cu dungi pe care le ghicesc a fi albastre. Cativa se pregateau sa paraseasca plaja – poate ca se lasase frigul sau era ora mesei.
Copiii se jucau ghemuiti in nisip, barbatii vorbeau gesticuland cu bastoanele si un grup mic se lasa pozat undeva departe, de-ti poti doar inchipui cum aratau la chip. Doua tinere bagasera de seama prezenta fotografului. Ii zambeau din mers. Iesind din pravalie, in zapada, sub un felinar chior, m-am apucat sa numar oamenii din fotografie. Sunt cel putin 63 de suflete acolo. Spun cel putin pentru ca la fiecare numaratoare imi iesea unul in plus sau imi scapau vreo doi. Si acum mi-e teama ca am trecut pe cineva cu vederea, o silueta microscopica ce se plimba in zare sau vreun copil ceva mai mare decat doua furnici puse una peste alta. Nu-i cine stie ce grozava fotografia – simplu instantaneu, facut probabil intr-o duminica dupa-amiaza, pe o plaja din Cayeux, Franta. Stiu pentru ca scrie pe cartea postala, altfel n-as fi ghicit. A fost trimisa la adresa Petit chateau, 4 Avenne M… (nu inteleg scrisul), cu mesajul „Mille baisers à tous“. Penita subtire, cerneala neagra. Mi-ar fi placut ca un Proust sa-mi spuna la ureche cate ceva despre fiecare om din fotografie. Desigur, in lipsa de altceva mai bun mi-am nascocit singura. Unul era spiter – isi otravise nevasta pe care o ingropase chiar pe plaja. O vizita in fiecare duminica. Altul – profesor de pian (balbait si timid, mereu suferind de guturai), o dama era vanzatoare de matasuri (in magazinul „Paradisul femeilor“, din Zola), tanara care zambea catre fotograf avea sa moara de ftizie, alta tocmai isi pierduse bratara pe tarm, colo mai la stanga e o sotie de husar – si tot asa, pana cand povestile personajelor se incalceau intre ele de nu-mi mai aminteam cine ce era si ce rost ii gasisem. Ma intreb cum a ajuns cartea postala in Brasov.

Buletin meteo

23 September, 1923 - Testing the bulletproof vest

http://community.livejournal.com/vintagephoto/3177831.html

Mark Twain in Nikola Tesla's Lab, 1894
http://community.livejournal.com/vintagephoto/3171476.html

Tragic

Ieri mirosea a ierburi si-a mesteceni

Presimtire

Anunt

Pierdut CD cu poze, in data de 9.08.2008, in Brasov. Declar nul.

Portret

Peisaj marin cu zmeu de tractiune

Zmeul se hraneste cu alge si meduze.

Stire importanta

Oskar Blog

Citat:
Era un tip care timp de douazeci de minute incerca sa-mi vinda un parfum contrafacut, in timp ce eu vinam un client care sa arate curat si sa arunce mincarea cit de cit recuperabil. Cînd a văzut că eu scot mîncarea din cosul de gunoi, parfumagiul a venit la mine si m-a intrebat nedumerit de ce o pozez. Am s-o maninc, i-am zis. Si atunci de ce o pozez? Pai ca sa am amintire cu ea. Cum adica? Pai daca o maninc, n-o sa mai fie, si ne place de obicei sa pastram amintiri cu cei care nu mai sunt. Tipul s-a luminat si a plecat foarte fericit ca a inteles un adevar atit de profund al existentei noastre.
Autor: Ufo

Fast Food, pe Oskar blog:
http://www.oskar.ro/blog.php?id=839

Tare mult m-a amuzat raspunsul. Deseori am fost intrebata pe strada de catre necunoscuti, pe un ton cumsecade sau suspicios, de ce pozez tocmai nimicul ACELA, cutia AIA, zidul ALA. Fiind mai tzafnoasa din fire, le intorceam spatele si-mi vedeam de ale mele fara sa zic nimic. Explicasem de doua ori cum vor cadea gogoloaiele de soare in fotografii, chiar daca nu se vedeau cu ochiul liber, si mi-a fost de ajuns! Felul cum se uitau acei oameni la mine m-a convins ca ar fi mai intelept sa tac.

Compozitie cu nor si aer gol

Dieter Appelt

Fotografia imi aminteste de angoasele lui Bruno Schulz.
http://www.skjstudio.com/decade/appelt.html

In Fstop Magazine

Earth Wind Fire Water Air
http://www.fstopmagazine.com/groupexhibit.html