SOLILOCVIU
Oameni care vorbesc singuri
SOLILÓCVIU (lat. solus „singur” + loqui „a vorbi”): „conversația unei persoane cu sine însăși“.
Am văzut des pe stradă oameni care vorbeau singuri. Necunoscuţi care gesticulau larg sau doar mişcau obsesiv din buze, care purtau conversaţii cu ei înşişi ori cu personaje imaginare. Alţii fredonau melodii pe care încercam să le recunosc. Câţiva plângeau şi ţipau.
Aproape de fiecare dată, reacţia altor trecători care îi priveau pe vorbitori a fost de uimire, combinată cu amuzament şi o uşoară superioritate. La urma urmei cel care vorbeşte singur e perceput ca fiind nebun/anormal, iar cel care priveşte scena se consideră sănătos psihic/normal. Cu cât e mai mare un oraş, cu atât mai des poţi să vezi pe stradă oameni care vorbesc singuri.
Oamenii de hârtie din expoziţie sunt replici desenate şi decupate din hârtie ai unora reali, pe care i-am văzut de-a lungul timpului, în diferite oraşe. Pe feţele unora se vedea clar că sunt bolnavi. Alţii păreau că vorbesc singuri doar din cauza stresului, iar unii, mai rar, păreau de fapt fericiţi.
P.S. Mie mi se întâmplă să mai râd uneori pe stradă, de una singură.
