Ce atâta subtitrare?

Expoziţie de desene, poze, texte şi obiecte din filme pe care nu le-ai văzut, şi nici n-o să le vezi vreodată, realizate de Alina Andrei şi George Roșu.

Vernisaj: Vineri 12 dec. ora 19, Caffe Klapka (Casa Artelor)

De la ora 20 film: Sherlock Jr. (1924, r. Buster Keaton, 45 min.) în Sala Studio (Casa Artelor); intrarea liberă.
Eveniment organizat de Asociația Marele Ecran și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

"Fragmente din filmele pe care le-am făcut (doar) în capul nostru. De văzut seara, cu prietenii, ori singur, pe la 3 dimineaţa, când ai insomnii, filme la care ai fi putut merge marţi, într-un cinematograf de cartier (mai există? La noi, nu). Sunt filme de povestit la cafea, bere, de la mijloc spre sfârşit ori invers. Unele de care să-ţi pese și să le ții minte chiar și pe bucăți.
P.S. Ne dorim cinematografe, filme faine şi festivaluri făcute pe bune, cam la fel de mult cum ne dorim muzee adevărate, galerii de artă şi consumatori cu gust pentru toate acestea."

Pe bdul Saturn

desen: George Roşu
model: Andreea Gabor

Filmul la care ai adormit aseară

Telecomanda

Telecomanda

Octombrie, cândva după miezul nopții. Blocuri, ferestre întunecate, altele luminate vag, cu albastru și alb, de la televizoarele deschise. Câteva minute am butonat la întâmplare pe telecomandă, din canal în canal, din film în film, așa cum fac milioane de oameni în fiecare seară, când ajung acasă. Actorii s-au amestecat între ei, dramele lor, la fel. Singura replică pe care o reținusem și pe care mi-am amintit-o a doua zi, în autobuzul cu oameni amorțiți ce mergeau la muncă, a fost: „Suntem un rahat pe talpa pantofului cuiva“.

Alina Andrei

Ca într-un film românesc

Lumină

Ce atâta subtitrare?

Caniculă

Timp de mai multe zile am fotografiat prin oraşul Reghin, unde am ajuns pentru prima
dată în august 2014. Străzi, blocuri, oameni şi statui, steaguri şi fragmente de peisaje industriale. Mici decupaje realiste, cum ar fi portiera unui taxi galben, sandale roşii părăsite lângă un burlan, o broască moartă găsită în drum, desenele albe de pe blocuri, trecători, jucători de fotbal şi gara. Desigur, şi drapelul imens din parcul central. Imaginile urmau să facă parte din proiectul „Îţi trimit fotografii din Reghin“. Aveam de gând să le expediez prin poștă/mail, împreună cu câteva descrieri, unor prieteni care mă întrebaseră: „Cum e acolo, ce ai văzut?“, ca apoi să le expun.
Într-un final, am ajuns să le vorbesc zilnic de canicula din oraş. Despre faptul că Mureșul, ștrandul și fântânile arteziene mi-au părut a fi cele mai atrăgătoare locuri. Starea vremii şi oboseala au modificat toată percepția mea asupra orașului.
Prin urmare, am ales să-i fotografiez pe cei cinci colegi din tabăra „Pădurea rotundă“ (Zoltan Bela, Mircea Nicolae, Antoaneta Zoltan, Larisa David, Noemi Bartis) răcorindu-se la ștrand, noaptea. Îmi mai amintesc şi acum: bazinele lucind în întuneric, paznicul cu părul ud (înotase şi el), apa rece, luna portocalie, hainele noastre mirosind a clor. A fost bine.

Din septembrie, expoziţie

Ploaie ca-n filme

Serie de portrete care aduce un mic omagiu scenelor cu ploaie văzute în tot felul de filme. Sunt făcute într-un apartament, în baie, sub duş, desigur.
În nu mai ştiu ce film noir văzut în copilărie, un detectiv în trenci mergea apăsat pe o stradă cu felinare chioare. Ploua, normal. Se auzeau urme de paşi în băltoace şi-o sticlă spartă de zid. Atât îmi amintesc.

În mai toate scenele în care plouă, actorii aleargă fără umbrele, râd, plâng, se sărută sau se pălmuiesc, gesticulează dramatic. Îmi vine în minte acum Richard E. Grant, sub umbrelă, la finalul filmului Withnail and I. Bea dintr-o sticlă răcnind din Shakespeare. Plouă de-ţi vine să-ţi pui ceva pe tine, uitându-te la el. Stă acolo, sprijinit de un gard, în parc, recitând din Hamlet – What a piece of work is a man!, și îl ascultă doar un câine ud. Un prieten mi-a spus că atunci când a ajuns prima oară la Londra şi l-a prins ploaia a sperat să vadă un beţiv ca-n film, dar, normal, n-a văzut.

Model: Bianca Oichea

Rain like in the movies
A series of portraits that pays homage to scenes in the rain seen in all sorts or movies. They are done in an apartment, in the bathroom, under the shower, naturally. In a film noir seen in my childhood (or maybe in several?) a detective in a trench coat is walking heavy footed on a street with tender eyes. Naturally, it is raining. You can hear traces of steps in the plashes and a bottle smashing bluntly into a wall. This is all I remember. In most rain scenes, the actors run around without umbrellas, laugh and cry, kiss each other and slap each other gesturing with dramatic notes. Now, Richard E. Grant comes to mind, under the umbrella, at the end of Whitnail and I. He is sipping from a bottle roaring Shakespeare to the world. It is raining so hard that you might even want to put a jacket on. He is sitting there, bolstering a fence, in the park, quoting Hamlet – What a piece of work is a man! with just a wet dog as a spectator, listening to him. A friend once told me that when he got to London for the first time and rain kicked in, he hoped he would see a drunkard just like in the movies, but, naturally, he didn't.


Povestea, pe Sub25:

http://www.sub25.ro/foto/ploaie-ca-n-filme-2677.html

Lucian Ban şi Abraham Burton

Fotografie cu model invizibil pozat din profil

Dunga de lumină îi trece peste frunte şi urechea stângă

Când nu am modele, îi fotografiez pe ei

Vis

Să ţin minte

Pasărea

https://www.youtube.com/watch?v=VyMLCy1XrXg

Ieri