Friday, October 24, 2014

Telecomanda

Telecomanda

Octombrie, cândva după miezul nopții. Blocuri, ferestre întunecate, altele luminate vag, cu albastru și alb, de la televizoarele deschise. Câteva minute am butonat la întâmplare pe telecomandă, din canal în canal, din film în film, așa cum fac milioane de oameni în fiecare seară, când ajung acasă. Actorii s-au amestecat între ei, dramele lor, la fel. Singura replică pe care o reținusem și pe care mi-am amintit-o a doua zi, în autobuzul cu oameni amorțiți ce mergeau la muncă, a fost: „Suntem un rahat pe talpa pantofului cuiva“.

Alina Andrei

Monday, October 13, 2014

Ce atâta subtitrare?

Caniculă


Timp de mai multe zile am fotografiat prin oraşul Reghin, unde am ajuns pentru prima
dată în august 2014. Străzi, blocuri, oameni şi statui, steaguri şi fragmente de peisaje industriale. Mici decupaje realiste, cum ar fi portiera unui taxi galben, sandale roşii părăsite lângă un burlan, o broască moartă găsită în drum, desenele albe de pe blocuri, trecători, jucători de fotbal şi gara. Desigur, şi drapelul imens din parcul central. Imaginile urmau să facă parte din proiectul „Îţi trimit fotografii din Reghin“. Aveam de gând să le expediez prin poștă/mail, împreună cu câteva descrieri, unor prieteni care mă întrebaseră: „Cum e acolo, ce ai văzut?“, ca apoi să le expun.
Într-un final, am ajuns să le vorbesc zilnic de canicula din oraş. Despre faptul că Mureșul, ștrandul și fântânile arteziene mi-au părut a fi cele mai atrăgătoare locuri. Starea vremii şi oboseala au modificat toată percepția mea asupra orașului.
Prin urmare, am ales să-i fotografiez pe cei cinci colegi din tabăra „Pădurea rotundă“ (Zoltan Bela, Mircea Nicolae, Antoaneta Zoltan, Larisa David, Noemi Bartis) răcorindu-se la ștrand, noaptea. Îmi mai amintesc şi acum: bazinele lucind în întuneric, paznicul cu părul ud (înotase şi el), apa rece, luna portocalie, hainele noastre mirosind a clor. A fost bine.