Pe vremea cand plopul facea pere si rachita micsunele

Povestile s-au petrecut tocmai pe vremea cand plopul facea pere si rachita micsunele. Cine nu ma crede, sa-si intrebe stra-stra-strabunicii sau sa-si bage nasul in cartuliile cu basme romanesti. Caci numai pe la noi plopii binevoiau sa coaca poame parfumate, zemoase, si rachita sa se impodobeasca cu micsunele. La straini, ba. Si-ntr-o poveste din acele vremuri, un baiat ratacit in padure, de sete apriga ce-i era a sorbit apa din adancitura lasata in pamant de copita unui cerb. Bietul de Petrisor, caci asa il chema, pe data s-a pomenit cu coarne mandre-n cap, copite si trup de falnic animal ce se plimba-n codru numai cu nasul pe sus, pentru ca-i sade bine asa.
Pe sora-sa, Ilenuta, a cocotat-o intr-un paltin, unde fata si-a facut singura casa din crengi inflorite si tufe de zmeura. Crengile si tufele le-am pus de la mine, dar ce haz sa aiba un culcus de poveste, cocotat in copac, daca nu-i inflorit tot si plin de zmeuris, mure zemoase si fragi? Pai daca mi s-ar fi intamplat mie asa ceva, as fi avut grija sa-mi mesteresc un barlog parfumat in inima arborelui, intr-o scorbura luminoasa si incapatoare, pe care as fi captusit-o cu tufe care sa ramana tot timpul imparguite. Si nici ca mi-ar mai fi trebuit palat imparatesc si calesti din aur, cum li se intampla fetelor pe la mijlocul basmului, imediat dupa ce le cresc cositele pana la pamant si li se inrosesc obrajii ca merele coapte, bune pentru placintele varate in cuptoare fierbinti.

Povestea, dar fara sfarsit:
http://atelier.liternet.ro/articol/4650/Alina-Andrei/Manual-de-fotografie-Pe-vremea-cand-plopul-facea-pere-si-rachita-micsunele.html