Saturday, September 22, 2007
A tribute to photographer Kevin Carter
http://kevincarterfilm.com
"On July 27, 1994 Carter drove to the Braamfonteinspruit river, near the Field and Study Center, an area he used to play at as a child, and took his own life by taping one end of a hose to his pickup truck’s exhaust pipe and running the other end to the passenger-side window. He died of carbon monoxide poisoning at the age of 33. The last person to see Carter alive was Oosterbroek's widow, Monica. Portions of Carter's suicide note read:
"I am depressed ... without phone ... money for rent ... money for child support ... money for debts ... money!!! ... I am haunted by the vivid memories of killings & corpses & anger & pain ... of starving or wounded children, of trigger-happy madmen, often police, of killer executioners...I have gone to join Ken if I am that lucky."
Criticism surrounding his Pulitzer Prize winning photograph and the death of a close friend, Ken Oosterbroek, who was accidentally shot and killed in Tokoza on April 18, 1994 while covering township violence, may have contributed to Carter's suicide."
http://en.wikipedia.org/wiki/Kevin_Carter
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Cam acum doi ani, intr-o seara ploioasa si rece intram intr-o cochetica galerie nord-americana. Mai fusesem, imi placea sa rasfoiesc sutele de albume ce umpleau rafturi imense si uneori sa arunc o privire amuzata catre imaginile expuse pasager de varii fotografi, care mai tineri, care mai consacrati, imagini care de cele mai multe ori nu rimau decit cu atmosfera locului, lejera, gen sprit de vara. Piata de fotografie e minuscula si singeroasa pretutindeni asa ca mica galerie mai era si laborator si un pic boutique, fete finute cu ochelari "de designer" si priviri aparent blazate te imbiau cu un Ilford, cu un cross-processing, arome de cafele fine pluteau printre holgele si dianele expuse cum se cuvine in dulapioare de cristal. Dar toate acestea s-au topit in neant atunci cind mi-am aruncat ochii pe pereti. Aaah, mi-am zis si genunchii chiar mi s-au muiat. In fata mea era o fata, vintul si aripa unei pasari: Breeze, emotionanta ca un suris, urmind mai apoi insirate toate imaginile din ciclul Rough Beauty de Dave Anderson, un fotograf, cred eu, de exceptie:
http://www.dbanderson.com
Dar unde e legatura ? Pe acelasi site, filmul din link-ul de mai sus pare descris in cuvinte de unul dintre personaje la:
http://www.dbanderson.com/a_failed_execution.php
O intimplare tragica din viata unor fotografi de razboi, Africa de Sud, 1994.
Da, sunt tare faine fotografiile lui Dave Anderson, au ceva din asprimea si tristetzea unui roman deprimant si totusi frumos. Nu stiu acum cu ce carte sa le compar, in orice caz, una realista, dura.
Insa asta nu inseamna ca nu mi-ar fi placut si acele Holge de care vorbesti (banui ca erau bune), pe care le asociez cu un lirism abraziv, cu diminetile de vara dar si serile de iarna, cu cafeaua, cocotzatul in copaci, ceaiul de tei, vinul, mirosul de gutuie, vertijul pe care il aveam in copilarie dupa ce saream de pe leagan. Si cu alte minunatii, poate ca infantile, dar nu-mi pasa.
In schimb nu mi-ar fi placut dulapurile de cristal.
Post a Comment