argumentul lui borges (cu privire la existenta lui dumnezeu), peste care am dat de curand:
„Închid ochii şi văd un stol de păsări. Viziunea ţine o clipă sau chiar mai puţin; nu ştiu câte păsări am văzut. Numărul lor era definit sau nedefinit? Problema implică existenţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, numărul este definit, fiindcă Dumnezeu ştie câte păsări am văzut. Dacă Dumnezeu nu există, numărul este nedefinit, fiindcă nimeni n-a putut ţine socoteala. În acest caz, am văzut mai puţin de zece păsări (să spunem) şi mai mult de una, dar nu am văzut nouă, opt, şapte, şase, cinci, patru, trei sau două păsări. Am văzut un număr între zece şi unu, care nu este de neconceput; ergo, Dumnezeu există.”
N-am cum sa-l contrazic, fiind mai intelept decat mine :) Ma intreb doar daca nu cumva Dumnezeu erau prea ocupat (sau plictisit) ca sa-i bage in seama pasarile vazute cu ochii inchisi. Ori poate ca se ocupa de alte stoluri, din alte capete. Mi-l amintesc acum pe omul lui Suskind, paznicul Jonathan, cel care s-a ingrozit de moarte zarind porumbelul pe gresia coridorului. Isi dorea sa nu-l fi vazut deloc. La inceput, pasarea il fixa prin ochiul stang, de care Suskind spunea ca era ca un nasture cusut de-a dreptul de penele capului, fara gene.
Tie iti plac lucrurile extraterestre. Bananai aiurea cu mintea. Daca vrei sa il cauti pe Dumnezeu iti recomand carti precum Filocalia. Lasa-l pe sarmanul Borges si ratacirile minti lui.
Dumnezeu şi Borges... (!!!) asta a fost tare. Îmi plac păsările, a doua foto în special :). Ţi-am văzut fotografiile expuse în Cărtureşti, a fost o plăcere, pe unele le mai ştiam dar le-am regăsit cu interes. Asta s-a întâmplat mai demult... dar n-am aspucat să zic :P.
Multumesc Mak. Intr-un mail imi spuneai de un arbore din carne cu oase si piele, sange. De curand am vazut o poza cu un barbat-arbore. Un indonezian caruia i-au crescut niste formatiuni ciudate, asemenea radacinilor, in prelungirea mainilor si picioarelor. Boala e groaznica, in plus sotia il parasise, insa in fotografie zambea cu toata fatza.
Pe de o parte, faptul că imaginaţia mea nu a sărit prea departe de realitate mă dezamăgeşte, pe de altă parte, acelaşi lucru mă şi înfioară. Dar ce e de reţinut din toată această poveste este că omul-copac zâmbea :).
6 comments:
argumentul lui borges (cu privire la existenta lui dumnezeu), peste care am dat de curand:
„Închid ochii şi văd un stol de păsări. Viziunea ţine o clipă sau chiar mai puţin; nu ştiu câte păsări am văzut. Numărul lor era definit sau nedefinit? Problema implică existenţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, numărul este definit, fiindcă Dumnezeu ştie câte păsări am văzut. Dacă Dumnezeu nu există, numărul este nedefinit, fiindcă nimeni n-a putut ţine socoteala. În acest caz, am văzut mai puţin de zece păsări (să spunem) şi mai mult de una, dar nu am văzut nouă, opt, şapte, şase, cinci, patru, trei sau două păsări. Am văzut un număr între zece şi unu, care nu este de neconceput; ergo, Dumnezeu există.”
N-am cum sa-l contrazic, fiind mai intelept decat mine :) Ma intreb doar daca nu cumva Dumnezeu erau prea ocupat (sau plictisit) ca sa-i bage in seama pasarile vazute cu ochii inchisi. Ori poate ca se ocupa de alte stoluri, din alte capete.
Mi-l amintesc acum pe omul lui Suskind, paznicul Jonathan, cel care s-a ingrozit de moarte zarind porumbelul pe gresia coridorului. Isi dorea sa nu-l fi vazut deloc. La inceput, pasarea il fixa prin ochiul stang, de care Suskind spunea ca era ca un nasture cusut de-a dreptul de penele capului, fara gene.
Tie iti plac lucrurile extraterestre. Bananai aiurea cu mintea.
Daca vrei sa il cauti pe Dumnezeu iti recomand carti precum Filocalia. Lasa-l pe sarmanul Borges si ratacirile minti lui.
Dumnezeu şi Borges... (!!!) asta a fost tare. Îmi plac păsările, a doua foto în special :). Ţi-am văzut fotografiile expuse în Cărtureşti, a fost o plăcere, pe unele le mai ştiam dar le-am regăsit cu interes. Asta s-a întâmplat mai demult... dar n-am aspucat să zic :P.
Multumesc Mak. Intr-un mail imi spuneai de un arbore din carne cu oase si piele, sange. De curand am vazut o poza cu un barbat-arbore. Un indonezian caruia i-au crescut niste formatiuni ciudate, asemenea radacinilor, in prelungirea mainilor si picioarelor. Boala e groaznica, in plus sotia il parasise, insa in fotografie zambea cu toata fatza.
Pe de o parte, faptul că imaginaţia mea nu a sărit prea departe de realitate mă dezamăgeşte, pe de altă parte, acelaşi lucru mă şi înfioară. Dar ce e de reţinut din toată această poveste este că omul-copac zâmbea :).
Post a Comment