Ce si cum voi fotografia în 2008

Ma gandesc ca daca ar exista la pravalie umbre de vanzare (facute ghem, ca lana, sau pe mosoare – intocmai ca atele de cusut rupturile, in calupuri ori pe bucati la metru, cum se gasesc materialele de bumbac si postav din care croitorii intocmesc haine de acoperit corpurile) as cumpara multe. Mi-as face provizii. De ajutor mi-ar fi sa le gasesc intr-o zi pe raft, intre crema de ghete, perii, lavete, perechi de sosete si manusi, undeva unde doar eu sa le vad, cumparandu-le pe loc, fara tocmeala, ca nu cumva sa se razgandeasca vanzatoarea. Tot timpul le-as purta cu mine, si nu zic acum ca la nevoie mi le-as turna in cap, pe strada, devenind astfel invizibila, nu cer imposibilul de la viata, nu. Le voi folosi doar in fotografii, dupa bunul meu plac, indiferent de soare, ba chiar ma vad cu ochii mintii turnandu-le in fasii pe trecatori, usor, cat sa nu bage de seama, asa, peste gura, maini, genunchi si coate, pe pantofi si ghete, urechi. Cred ca m-as simti bine intr-o incapere cu desavarsire nuda, acoperita doar, din loc in loc, cu umbre. Baltoace, fasii, triunghiuri si rotocoale de intuneric, care s-ar muta din loc in loc, pe podea, pereti si tavan, de la rasarit pana la apus. In noptile cu Luna plina ar trebui sa aiba o nuanta albastruie, nu? Nu, pentru ca asa si ziua, pe Soare, ar trebui ca umbrele sa fie aurii, ca bronzul vechi sau mierea de tei, dar nu sunt de obicei. Intr-o asemenea incapere trebuie sa fotografiez, intr-o zi, un rus dansand in picioarele goale pe muzica trupei Sigur Ros, imbracat in pantaloni negri de velur sau din panza de nuanta nisipului senegalez, ciocnindu-se din cand in cand de pereti si fotolii (pana la urma am mobilat camera, un pic) - gaini motate intr-un colt, ciugulind graunte ca de chihlimbar. Rus (doar poate fi foarte bine si mongolez sau islandez) ca sa vorbim mai mult prin semne, gaini pentru ca ma vad crescandu-le intr-o gradina cu tufe colorate, mirositoare. De rasa nobila, tantose si pufoase la pene ca blana de pisica. In lipsa de dansator le-as fotografia pe rand, pe-o masa veche de lemn, in timpul dupa-amiezilor lenese, molesitoare: Compozitie cu gaina nr 1, Compozitie cu gaina nr.124, din cand in cand un huhurez si-o vulpe pe care vie as infasura-o de gatul modelelor adormite in fotoliu (de aceea musai sa fie moale sub spate si sezut, ori va trebui sa am la indemana ceaiuri cu valeriana, somnifere). Desigur, in sedintele de pozat vulpea, pasarile se vor plimba in gradina, civilizat, printre ierburi sau vor picoti in nuci si ciresi, departe de coltii vatamatori. Pentru ca vulpile sunt roscate, in afara de cele polare, iarna, va trebui sa invit doar oameni si oame cu plete rosii, cel mult castanii.

Oameni care azi nu cred ca mai traiesc

http://community.livejournal.com/vintagephoto/

Poze dintr-o iarna trecuta

pe care nu mi-o amintesc deloc cum a fost.

Fotografii interzise si imagini personale

Expozitie foto, Andrei Pandele, Teatrul National, Bucuresti, 20 dec 2007 - 3 feb 2008.

Colinde si alte comportamente de Craciun

Daniel Fat, 23 decembrie, ora 20.00 - in Clubul Scena, Brasov, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 6.

www.danielfat.ro

Asteptand sa iasa soarele

Ce am vazut

Azi dimineata, prin fereastra inghetata a dormitorului am vazut o pisica alba, lunga, tarandu-se prin zapada. De la etajul 4 se zarea mica si ascutita, pasind precaut pe urmele lasate de bocancii unui trecator. Petele mari de soare, improscate pe blocurile gri, intregeau fotografia pe care as fi putut s-o fac cu Holga, dar atunci doar ma uitam lung, inveselita, cu burta lipita de caloriferul fierbinte si nasul turtit de geam. Inainte, vazusem cum la coltul strazii umbra unui tanar pe care nu-l cunosc a fost calcata de o Dacie gri, murdara. I-a trecut cu rotile din spate peste cap (si gat, umeri), dar nu s-a petrecut nimic tragic, baiatul si-a vazut de drumul lui, cu toate cele la locul lor si-o sacosa in mana, soferul la fel, a plecat incet, patinand usor pe gheata. Pisica se refugiase sub tufe, in gradina din fata blocului, un caine slab si la fel de alb a venit s-o miroasa, latrand, l-am pozat impreuna cu un altul, ce-si bagase nasul sub coada lui, insa pentru ca distanta e mare de la etajul 4 pana jos, in zapada, se vor vedea doar doua animale abstracte conturate printre petele de soare. In autobuz, nurca cu iz de naftalina ce imbraca o batrana si-a lasat parul pe maneca mea stanga.

Pentru ca va mai dura mult pana sa-mi developez si scanez filmul din burta aparatului, va arat fotografii vechi cu matze care nu mai traiesc de multa vreme, dar in poze nu se vede asta, asa ca putem sa ne prefacem ca le stim vii, torcatoare si calde. Fermierul care le hraneste cu lapte din ugerul vacii poate ca mai traieste, si daca da, sigur a trecut de 90 de ani. Iepurele sare peste masina doar in fotografie, in rest, va spun eu ca nu s-a petrecut niciodata asa ceva.

Poze ce m-au amuzat azi dimineata

http://community.livejournal.com/vintagephoto/1163127.html#cutid1

Negre

Gravura in mi bemol

Citat:

"In partea stanga a fotografiei se inalta casa domnului Hans. Era acoperita de iederea.Printre frunzele cerate, o alta planta agatzatoare, cu flori rosii, aprinse. Curtea este plina cu tufe de maces si trandafiri. La masa din spatele Elisei se vede un preot. Este foarte gras. Mananca peste fript dintr-un vas de lemn. Blitz-ul il surprinde in timp ce-si linge degetele pline de grasime de la o mana, in timp ce cealalta si-o plimba prin par. Poalele sutanei ii sunt murdare cu noroi. Mai departe, in adancime, printre meri, doua pisici se cotoiesc. Se vede gura ranjita a femelei apucate de ceafa de un motan tarcat, vanjos. In chiar fatza obiectivului se deseneaza Elise. E imbracata intr-o rochie alba, dantelata, fara guler. Tine picioarele lipite unul de altul. Zambetul ii este indoielnic. Ochii, tristi. Parul ii este legat la spate, intr-o coada groasa. In dreapta cadrului se vede o jumatate de mana. Pare mana domnului Hans ",

"Gravura in mi bemol", Cristian Robu-Corcan.

Works on paper , Ion Zupcu

WORKS ON PAPER was published by Park Island Press-New York with the support of ClampArt Gallery, Halsted Gallery and Studio 391 Gallery.

''His photographs do not look like their ''subjects''. By aiming his camera at nothing more than paper and light, he dissolves the very idea of the subject. Zupcu's photographs show us something more than our eyes would see; he shows us what only he ca see.''-Jan Staller from the Introduction.

http://www.ionzupcu.ro/

Un om vindea miere

In borcane grele, pantecoase. Dare lungi, lipicioase, s-au scurs pe strada pe langa stalpii de iluminat, stinsi ziua, pentru ca atunci e soare, s-au subtiat pe asfalt, in baltoace, care acum, tocmai de aceea, miros a salcam, tei, si-a pantec de albina.

Trecatori

Oameni care s-au plimbat prin fatza mea, pe jos sau pe sus, pe unde au vrut ei.

Portretele dragului domn Hrabal

Fragment: Peste fotografiile cu Hrabal am dat intr-o mica librarie din Varsovia, la o aruncatura de bat de raul Vistula, peste drum de un garaj unde noaptea se tineau chefuri cu bere ce avea sirop de zmeura in ea, si pe care trebuia s-o bei cu paiul. In librarie erau carti in polona si engleza, fotolii desperecheate, moi, canapele, pereti colorati, cafea, ceai, tarte cu fragi, un leagan agatat de tavan si multe, multe albume de fotografie artistica. Cartile postale cu portretele reproduse erau frumos asezate langa o canapea rosie. Intr-una (fotografie din 1923) Hrabal e mic, are un ghiozdan in spinare si-o basca pe cap, la fel ca ceilalti doi baieti de langa el. Sunt insirati ca intr-o scara a magarului, in mijlocul drumului, pe pamantul batatorit. Toti trei au uniforme cum nu se mai poarta acum, strengaresti, si-si tin mainile in buzunare. Undeva in departare, in stanga, este o casa mica. La drept vorbind nu pot sa jur care dintre ei este Hrabal. Cred ca cel mai mic si mai abulic dintre ei - nu se uita la fotograf, ci undeva in sus, spre stanga mea si dreapta lui - insa s-ar putea sa ma insel.

Tot eseul in revista Idei in Dialog, numarul din decembrie, si pe Liternet:
http://atelier.liternet.ro/arhiva/5143/Alina-Andrei/Portretele-dragului-domn-Hrabal.html

Printese date uitarii sau necunoscute

ilustratii de Rebecca Dautremer, texte de Philippe Lechermeier, traducere din limba franceza de Serban Foarta.
Miercuri, ora 19.00, Libraria Carturesti - Bucuresti.

Tihna

Citate:

"Dar niciodata n-am pandit pe nimeni, ma gandeam. Si niciodata n-am sa descos pe nimeni, ma gandeam-dar in zadar cautam ceva, orice, numai sa fie, pentru ca in afara de cateva programe de filme si de biletul de iesire din spital, care-mi era deja cunoscut, n-am gasit nimic. De parca n-ar exista pe lume aparat de fotografiat personal, numai automate care fac fotografii la minut, pentru legitimatii. De parca ei nu i-ar fi facut nimeni acele fotografii in costum de baie sau nuduri abia vizibile din cauza subexpunerii hartiei, pe care fiecare femeie le ascunde in fundul sertarului. Apoi am rasfoit toate cartile si albumele, dar nici macar o floare presata"

"Jordan mi-a si dat o fotografie care fusese facuta in cabana de vanatoare apartinand Internelor, situata in padurile din zona Orseg, aproximativ in zilele cand colegii de an ai tatalui meu, cei de la sectia maghiara-istorie, pregateau cocteiluri Molotov in sticle de bere Kobanyai. E o fotografie de marimea unei ilustrate, cu marginile zimtate, nu-i o opera de arta, dar e bine conceputa, si nici macar nu-i ingalbenita. Cei trei stau la o masa de bucatarie facuta din scanduri, in fatza lor, pahare si o cana din sticla plina pe trei sferturi cu vin, in spatele lor, intunericul camerei din interior. Tata e imbracat intr-un pulover pe gat, sta la mijloc, mama isi apleaca lejer capul pe umarul lui, are buzele intredeschise. In dreapta, Eva e rezemata intr-un cot, isi tine barbia in palma, iar intre doua degete o tigara, cealalta mana e pe mama mamei, dar asta nu se vede clar din cauza canii. Toti trei se uita in lentila unui Zorki si asteapta ca declansatorul sa expuna. In privirile lor nu se desluseste nimic artificial. Nu zambesc si nu se uita visator in gol. Se vede pe ei ca sunt fericiti"

Attila Bartis, "Tihna". In urmatoarea pagina, care este si ultima, stii ca cititor ca cel care scotocise prin casa si in final primise o fotografie, se va sinucide. Eroul principal se va omori, sau mai bine spus autorul isi va ucide personajul. Asa am priceput eu, si daca nu stau lucrurile asa ... ma abtin sa spun mai departe.