Ma duse intr-o camera ai carei pereti erau intesati de portrete. Unele erau facute din fotografii vechi, retusate cu creionul prin accente mai vagi sau mai pregnante, altele erau desene in carbune. Erau si fotografii mai recente, nemodificate, suflate cu un lac special care le dadea profunzime si o anumita eleganta. Barbati, femei, copii si o pisica tarcata. Daca priveai atent, puteai regasi aceeasi persoana in mai multe fotografii, la varste diferite: copilarie, adolescenta, tinerete, maturitate si batranete.
- I-am cunoscut pe toti, spuse domnul Goldberg. Daca te uiti atent, nu sunt mai mult de patru. Sunt parintii mei, un frate si o sora. Habar n-am daca m-au iubit cu totii sau doar unii din ei. Si daca m-au iubit, cum m-au iubit? dar pot sa spun: iata cum am iubit-o pe mama, am iubit-o in portretul asta, in cel de acolo, in alte doua de dincolo...stii, daca faci socoteala, mai raman vreo cateva, si eu nu stiu sa-ti raspund daca ma intrebi. La fel si cu tata, cu fratele meu, cu sora mea. Tot timpul raman portrete in plus.
Cand vine vremea gastelor salbatice, de Cristian Robu-Corcan
No comments:
Post a Comment