Citat: La cativa ani dupa ce ne-am inceput seminarele de joia dimineata, in ultima mea seara in Teheran, cateva studente si niste prieteni au venit sa-si ia la revedere si sa ma ajute la impachetat. Cand am golit casa de tot si de toate, cand obiectele s-au facut nevazute si culorile din jur s-au topit in opt valize cenusii, precum duhurile calatoare in lampile lor, eu si fetele ne-am asezat in dreptul peretelui gol al sufrageriei si am facut doua fotografii.
Am acum in faţă aceste două fotografii. În prima se văd şapte femei, stând în faţa unui perete alb şi gol. Toate sunt, după legea locului, acoperite din cap până-n picioare, îmbrăcate în robe negre şi cu basmale, nu li se văd decât ovalul feţei şi mâinile. În a doua fotografie, acelaşi grup, aceeaşi poziţie, în faţa aceluiaşi perete. Doar că şi-au scos veşmintele negre. Stropi de culoare le separă acum pe una de cealaltă. Se disting astfel între ele prin culoarea şi linia hainelor, prin nuanţa şi lungimea părului; nici măcar cele două care şi-au păstrat basmalele pe cap nu mai arată la fel.
În dreapta sus celei de-a doua fotografii este poeta noastră, Manna, într-un tricou alb şi blugi. Reuşea să facă poezie din lucrurile pe lângă care ceilalţi treceau fără să le vadă. Fotografia nu redă nici pe departe apa adâncă şi opacă a ochilor negri ai Mannei, semnul distinctiv al naturii ei introvertite.
Citind Lolita in Teheran, Memorii despre cărţi - de Azar Nafisi.
2 comments:
Ai vazut Persepolis?
Nu.
Post a Comment