Supa lui Warhol

În urmă cu cîţiva ani nu aveam nici o părere despre supe. Adică ştiam că există, ba chiar şi mîncam aşa ceva destul de des (cu găluşte, fidea sau de roşii pasate), totuşi fără să mi se pară mare scofală. La fel, nu-mi erau deloc străine lucrările lui Andy Warhol; le văzusem în albume, documentare, reviste şi pe internet. Într-o zi, cineva (om bun) mi-a spus că ar da orice să se afle faţă în faţă cu o cutie de Campbell. Să fie doar el, cutia şi-o lingură - atît îşi dorea în ziua respectivă, dînd de înţeles că ar fi ştiut ce să facă cu respectivele obiecte şi că în mod intenţionat nu mîncase nimic, păstrîndu-şi stomacul gol, pregătit să fie umplut cu ceea ce i se cuvenea. Pe moment n-am ştiut la ce se referea, ieşindu-mi cu totul din minte celebra cutie de supă pictată de Warhol în anii '60. Spre seară, după ce i se lungiseră urechile de foame, a lăsat să-i scape cîteva explicaţii morocănoase. În adolescenţă făcuse o fixaţie pentru curentul pop-art şi încă de atunci îşi dorise să guste măcar o înghiţitură din ceea ce fusese preţuit de Warhol. Să fie clar! Nu-şi dorea supă de dragul supei, în mod obişnuit dispreţuia tot ce ţine de mîncarea conservată, etichetată, îngheţată şi alte asemenea. Fiind gurmand aprecia preparatele naturale, gătite în bucătării pricepute, care nu trecuseră prin fabrici şi uzine (spunea că nu-i cosmonaut să se îndoape cu hrană de roboţi). Îl interesa supa americană numai şi numai pentru că fusese pictată de Warhol la fel cum un amic comun, nebăutor de alcool, şi-a dorit prin toţi porii licoarea tare din pelin după ce a văzut tabloul lui Degas, "Băutorii de absint". Cîrcotaşii n-ar putea pricepe de ce unul îşi dorea supă Campbell - reproducerile lucrărilor lui Warhol poate că nu conving - şi de ce altul tînjea după absint; faţa lungă a doamnei pictată de Degas nu te îmbie deloc să ai în faţă aceeaşi băutură.

În seara aceea omul bun n-a primit ceea ce aştepta. Vecinul care se întorsese din America îi adusese cu totul altceva, o cutie de alt soi (nu a fost niciodată pictată sau fotografiată, decît pentru reclame banale, ceea ce nu conta). Prin urmare supa nepotrivită, cumpărată din Los Angeles, s-a plimbat peste ocean doar pentru a sfîrşi apoi în găleata de gunoi de la etajul 5, al unui bloc din centrul Braşovului. Reclama cea mai îmbietoare nu-l putea încânta pe acest prieten, atîta timp cît produsul nu fusese transformat de Warhol într-un simbol pop-art. Cît priveşte omul cu absintul - cînd a băut sticla primită cadou, a vomitat tot în staţia de autobuz.

http://atelier.liternet.ro/articol/6834/Alina-Andrei/Supa-lui-Warhol.html