Fotografii de modă cu haine care n-ar putea fi purtate pe stradă sau în autobuz, nici la dentist sau la alimentară, în nici un caz la birou sau atunci când mergi în vizită la socrii, de fapt se potrivesc mai ales în pădure, iarna. Pelerina nu e din argint sau din aur, deşi pare de contesă care trăieşte bine mersi într-o poveste, undeva unde e o terasă de marmură cu statui dezmăţate, păuni albi, iar ea, contesa asta, ridică o sprânceană văzând un strop de sânge pe caleaşcă, îşi duce batista la gură şi leşină prelingându-se artistic pe sofa. Nu, nu e genul ăsta de pelerină. Se numeşte folie de prim-ajutor şi se pune peste răniţii zdrobiţi de maşini, peste oamenii scoşi din flăcări şi peste degeraţi. Nu mai ştiu cine mi-a spus că a fost uimit să vadă un miner ars învelit în foiţa de staniol, se aştepta ca omul ăla să fie legat la cap şi la picioare ca o imensă bomboană de ciocolată, şi nu să ajungă în ambulanţă. Totuşi am putea să ne imaginăm că pelerina este purtată de un soi de contesă care n-are lemne să-şi ardă în cele 423 de sobe din palat - se plimbă prin încăperi şi din când în când suflă în geamurile imense, topeşte florile de gheaţă şi citeşte într-o carte groasă despre minunatul meu calorifer fierbinte! În mod firesc i-aş trimite caloriferul iar ea mi-ar da o sobă.
4 comments:
Minunat...
Draga Alina, imi plac fotografiile tale, imi place cum scrii, astept cu nerabdare fiecare numar din revista Liternet ptr a te citi. Felicitari.
CU DRAG, Ildiko
parcă văd că n-ar ști ce să facă exact cu caloriferul și l-ar arde într-una din sobe
Să ştii că deja de câtva timp, să fie câteva luni poate, mă tot întrebam pe unde o fi Andreea că nu mai apare în fotografiile tale. M-am gândit că e plecată la studii în alt oraş sau altă ţară, sau pur şi simplu a plecat din Braşov...
M-am bucurat mult când am revăzut-o în seria cu ceaiul lui Proust. Era tot ea, neschimbată, aşa cum o ştiam din pozele tale de mai demult.
Dar în seria asta cred că ai reuşit să exprimi la maxim natura ei esenţială.
Atât de frumos ai reprezentat-o, Alina... Parcă nici nu am cuvinte... Visătoare, gravă, tulburător de feminină în gingăşia, graţia şi modestia ei, Andreea mi se pare aici întruchiparea idealului romantic. E prinţesa nespus de frumoasă din poveştile copilăriei noastre, „fata cea mică a împăratului”, fata cea sinceră care rătăceşte singură şi tristă, în mantia ei regală, dorindu-şi iubirea...
Pozele mi se par formidabile. Din toate punctele de vedere. Nu intru în detalii, frumuseţea lor e mult prea evidentă. Aş spune doar că-mi place în mod deosebit poza (oarecum diferită de celelalte) în care se apleacă să aranjeze ceva la mantie, şi unde are părul prins într-un fel de „batic”, atât de autentic românesc, şi unde aplecându-se cu modestie, grijă şi tandreţe, exprimă şi mai bine esenţa iubirii.
Post a Comment