Ca într-o poveste rusească cu o Maşenkă sau Maruşkă, Anuşkă, Andreevna, Nastasia şi aşa mai departe - care trăieşte cu o babă într-o casă mergătoare pe gheare de găină. Nu-mi amintesc deloc povestea, ci doar o copertă galbenă cu o colibă pe picioroange (da, de găină!). Coperta avea pete de cerneală şi mirosea a şoarece ud, dar altfel era frumoasă. Am văzut-o nu mai ştiu unde, acum mulţi ani. Ştiu că în casa aia era şi o pisică, deci era un loc de bine.
Acum pot să spun că în poveste Anuşka se ducea să aducă Primăvara ascunsă într-un bârlog (dormea cu un urs brun, mare, de 500 de kile, care mirosea a oaie caldă şi-a fular uitat pe sobă, la uscat). Anuşka asta făcuse ceai bun, negru, şi biscuiţi cu migdale şi fistic – a pus totul în faţa bârlogului, pe o tavă cioplită în lemn de mesteacăn (nu ştiu de ce, dar aşa trebuie să fie, de mesteacăn sau tei). Primăvara a ieşit un pic, a băut ceaiul plescăind (a mai vrut zahăr). Biscuiţii i-a băgat la urs, să halească şi el, apoi s-a culcat la loc, cu capul pe burta lui caldă. Atât.
