Thursday, March 2, 2017

Cum să te pregăteşti pentru dictatură



Expoziţie - începând din 2 martie, la Cărtureşti Cluj.

Ghid practic de folosit în cazul în care statul democratic se va transforma într-unul dictatorial. Da, sună a distopie (sau nu?).

M-am născut în Republica Socialistă România, pe vremea lui Ceauşescu, într-un oraş care pe vremuri se numea Stalin. Am copilărit într-o perioadă când puteai să faci puşcărie dacă ascultai un anumit post de radio. Se ştie că mulţi au fost închişi doar pentru că au avut în casă cărţi interzise, sau pentru că rudele ori prietenii lor erau „duşmani de clasă“.

Azi, mass-media internaţională e plină de ştiri alarmante despre politicieni care vor să îngrădească drepturile omului. Nu întâmplător, una dintre cele mai căutate cărţi este „1984“, de George Orwell.
Sper ca ghidul meu să rămână un exerciţiu de imaginaţie, un scenariu exagerat.

Alina Andrei

SOLILOCVIU/ Oameni care vorbesc singuri


Soliloquy (lat. Solus "alone" + loquat "to speak"): "a person's conversation with themselves".

I often see people talking on the street alone. Strangers gesticulating widely or obsessively moving their lips, holding conversations with themselves or with imaginary characters. Others singing songs that I was trying to recognize. Some were weeping and screaming.

Almost every time, the reaction of other passers by was a mixture of amazement, amusement and slight superiority. After all, the people who talk to themselves are perceived as crazy / abnormal, and the ones that observe the scene consider themselves mentally healthy / normal. The bigger the city, the more often you can see people talking to themselves on the street.

The paper-people in the exhibition are drawn and cut out paper-replicas of real people I've seen over the years in different cities. Some of them really looked ill. Others seemed to be talking to themselves just because of stress, and some (more rarely) seemed actually happy.

P.S. It happens to me to laugh, sometimes, being alone on the street.








Monday, November 21, 2016

SOLILOCVIU/ Oameni care vorbesc singuri



















SOLILOCVIU
Oameni care vorbesc singuri

SOLILÓCVIU (lat. solus „singur” + loqui „a vorbi”): „conversația unei persoane cu sine însăși“.

Am văzut des pe stradă oameni care vorbeau singuri. Necunoscuţi care gesticulau larg sau doar mişcau obsesiv din buze, care purtau conversaţii cu ei înşişi ori cu personaje imaginare. Alţii fredonau melodii pe care încercam să le recunosc. Câţiva plângeau şi ţipau.

Aproape de fiecare dată, reacţia altor trecători care îi priveau pe vorbitori a fost de uimire, combinată cu amuzament şi o uşoară superioritate. La urma urmei cel care vorbeşte singur e perceput ca fiind nebun/anormal, iar cel care priveşte scena se consideră sănătos psihic/normal. Cu cât e mai mare un oraş, cu atât mai des poţi să vezi pe stradă oameni care vorbesc singuri.

Oamenii de hârtie din expoziţie sunt replici desenate şi decupate din hârtie ai unora reali, pe care i-am văzut de-a lungul timpului, în diferite oraşe. Pe feţele unora se vedea clar că sunt bolnavi. Alţii păreau că vorbesc singuri doar din cauza stresului, iar unii, mai rar, păreau de fapt fericiţi.

P.S. Mie mi se întâmplă să mai râd uneori pe stradă, de una singură.

Saturday, November 12, 2016

DRAWING REPORTAGE, NOW AND HERE






























DRAWING REPORTAGE, NOW AND HERE
Alina Andrei (RO)
Matthias Beckmann (DE)
Alex Bodea (RO)
Oliver East (UK)
Christine Gedeon (USA/SY)
Martin Kohout (CZ)
Pia Linz (DE)
Feliks Topolski (PL)
/
Curated by Alex Bodea
07-13.11.2016
Lateral ArtSpace, Fabrica de Pensule

Thursday, October 27, 2016

PIONAJ (TranşEU) / Alina Andrei, George Roșu, la No Man's Land

No Man's Land – Zece discursuri din arta contemporană românească.
Zece expoziții focus dedicate orașelor participante la ediția din acest an a Nopții Albe a Galeriilor: Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara - la Rezidența Scena9, str. I.L. Caragiale, nr. 32, Bucureşti, 30 septembrie.


PIONAJ (TranşEU)


Instalaţie/obiect
Cele două tabere ale războiului cu graniţele şi baricadele lor, elastice şi mereu sesizabile, cu cele cel puţin două cateogorii de pioni: cei implicaţi direct - cei care au arme şi tranşee şi ordine de dat şi de îndeplinit, dar nu invincibili şi cei implicaţi indirect, - cei majoritari, dar nu învingători ci victime sigure, cei care fug, cei care se ascund, cei care pierd.




























George Roşu:































Alina Andrei:





























Ce faci dacă mâine începe războiul? Sau azi? Aici. E o întrebare pe care am pus-o multor rude şi cunoscuți. Morți, refugiați, morți, refugiați, morți, ruine – e ceea ce rămâne pe retină după orice buletin de știri externe. Am asistat la astfel de discuții în baruri și sufragerii unde televizoarele sunt deschise toată ziua. Discuții lejere, ca despre o tragedie care totuși nu ni se va întâmpla și nouă.

Cei în vârstă, care de obicei se tem de refugiați, nici nu se gândesc să plece din țară -„Unde să fugi“? Cel mult s-ar ascunde în pivnițe. Mi-au amintit de resemnarea ciobanului din „Miorița“ care află că o să fie ucis. Alții (mai puțini) ar vrea să lupte.

Cei tineri vor să fugă. Oriunde, dacă se poate înainte ca primul foc să fie tras în aer. În scenariile pe care și le-au făcut am inclus tehnici de supraviețuire care se bazează pe internet, telefoane mobile, bancomate, bilete de avion sau trecut granița pe jos, cu ajutorul GPS-ului.

Din toate aceste frânturi de discuții am făcut o machetă cu oameni de hârtie. Oameni în care se pot recunoaște și vizitatorii expoziției, sau nu. Sunt și eu acolo, printre personaje. Personaje pe care le-am mutat cum am vrut pe machetă, le-am înlocuit, le-am reparat după bunul plac. E ok, sunt din hârtie. În realitate, nu va fi la fel.

Alina Andrei



Die kleine Welt aus dem Bus Nummer 17


http://www.adz.ro/artikel/artikel/die-kleine-welt-aus-dem-bus-nummer-17/#.V_yPWZonmCo