Showing posts with label vintage. Show all posts
Showing posts with label vintage. Show all posts

Sunday, May 17, 2009

Oameni răi cu pistoale şi cuţite


Lewis Paine a încercat să omoare un om. Pe secretarul de stat William Seward - da, îmi dau seama că nimeni n-are habar cine sunt indivizii aceştia, însă nici nu contează, important e că primul a vrut să-l ucidă pe al doilea, a fost prins şi apoi spânzurat. Tânărul Paine a fost fotografiat cu cătuşele la mâini (asta se întâmpla în 1865) şi pentru mulţi din zilele noastre chipul lui aduce periculos de mult cu cel al unui fotomodel-cult. Ursuz, sfidător, obraznic şi modern prin înfăţişare. Până şi hainele cu care era îmbrăcat ar putea să fie purtate şi în prezent, fără să stârnească mirări. Adică dacă n-ai ştii că a făcut parte din conspiraţia care a dus la asasinarea lui Lincoln şi că, prin urmare, e oale şi ulcele acum, ai putea crede privindu-i portretul că e un fotomodel agreat de Avedon. Ori actor rebel ce joacă numai în filme independente, scriitor francez de romane existenţiale, obscure, sau un artist contemporan - din acela care ar vrea să arunce cu grenade în Pieta şi să urineze pe statuia lui Shelley. Sper că se înţelege ce am vrut să spun.
Omul care l-a fotografiat se numeşte Alexander Gardner; tot el l-a portretizat şi pe preşedintele Lincoln. Portretul lui Paine e cât se poate de simplu. Documentar. A fost făcut pe vaporul care îi ducea pe conspiratori la închisoare. Trei luni mai târziu au fost spânzuraţi. Se ştie că tânărul Paine şi-a înfipt cuţitul în carnea secretarului de stat şi a rănit, foarte grav, alte câteva persoane. În lumea colecţionarilor de fotografii de epocă e admirat, mai ales de către domnişoarele care s-ar jura, cu mâna pe inimă, că l-ar fi luat de bărbat. Mă îndoiesc de înţelepciunea acestei idei, însă e treaba lor. Poate că, aşa cum îmi spunea un prieten, anumite muieri simt faţă de bărbaţii răi o teamă ademenitoare.

Tot cam pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Mark Twain era reporter la ziarul Morning Call din San Francisco. Singurul reporter.
Toata povestea pe Liternet:
http://atelier.liternet.ro/articol/7624/Alina-Andrei/Oameni-rai-cu-pistoale-si-cutite.html

Thursday, August 21, 2008

Nastasia Filippovna in tanga si fara sutien



Toata povestea in ultimul nr. al rev. Idei in Dialog:
http://www.ideiindialog.ro/articol_665/nastasia_filippovna__in_tanga_si_fara_sutien.html

Intr-o iarna indepartata, din care nu-mi mai amintesc aproape nimic, decat ca-mi crapau urechile de ger sub o groasa caciula de lana, am cumparat o fotografie carte postala, dintr-o pravalie cu vechituri. Pravalie cu iz de scortisoara mi-ar fi placut sa fie, ca cea a lui Bruno Schulz, dar nici vorba, parea mai degraba o incapere unde stapanii casei stransesera toate lucrurile ponosite pe care nu se indurau inca sa le arunce la gunoi. Cartonul de un alb-negru ingalbenit imi arata si azi o plaja nesfarsita cu domni si doamne care mai mult ca sigur isi dorm somnul de veci – daca nu cumva sunt azi foarte in varsta, cum mi-ar placea sa cred, avand in jur de 135–150 de ani. Costume sobre, bastoane, rochii lungi, fluturande, palarii cu flori si esarfe, doua corturi mici de panza vargata cu dungi pe care le ghicesc a fi albastre. Cativa se pregateau sa paraseasca plaja – poate ca se lasase frigul sau era ora mesei.
Copiii se jucau ghemuiti in nisip, barbatii vorbeau gesticuland cu bastoanele si un grup mic se lasa pozat undeva departe, de-ti poti doar inchipui cum aratau la chip. Doua tinere bagasera de seama prezenta fotografului. Ii zambeau din mers. Iesind din pravalie, in zapada, sub un felinar chior, m-am apucat sa numar oamenii din fotografie. Sunt cel putin 63 de suflete acolo. Spun cel putin pentru ca la fiecare numaratoare imi iesea unul in plus sau imi scapau vreo doi. Si acum mi-e teama ca am trecut pe cineva cu vederea, o silueta microscopica ce se plimba in zare sau vreun copil ceva mai mare decat doua furnici puse una peste alta. Nu-i cine stie ce grozava fotografia – simplu instantaneu, facut probabil intr-o duminica dupa-amiaza, pe o plaja din Cayeux, Franta. Stiu pentru ca scrie pe cartea postala, altfel n-as fi ghicit. A fost trimisa la adresa Petit chateau, 4 Avenne M… (nu inteleg scrisul), cu mesajul „Mille baisers à tous“. Penita subtire, cerneala neagra. Mi-ar fi placut ca un Proust sa-mi spuna la ureche cate ceva despre fiecare om din fotografie. Desigur, in lipsa de altceva mai bun mi-am nascocit singura. Unul era spiter – isi otravise nevasta pe care o ingropase chiar pe plaja. O vizita in fiecare duminica. Altul – profesor de pian (balbait si timid, mereu suferind de guturai), o dama era vanzatoare de matasuri (in magazinul „Paradisul femeilor“, din Zola), tanara care zambea catre fotograf avea sa moara de ftizie, alta tocmai isi pierduse bratara pe tarm, colo mai la stanga e o sotie de husar – si tot asa, pana cand povestile personajelor se incalceau intre ele de nu-mi mai aminteam cine ce era si ce rost ii gasisem. Ma intreb cum a ajuns cartea postala in Brasov.

Thursday, June 12, 2008

Wednesday, December 19, 2007

Ce am vazut


Azi dimineata, prin fereastra inghetata a dormitorului am vazut o pisica alba, lunga, tarandu-se prin zapada. De la etajul 4 se zarea mica si ascutita, pasind precaut pe urmele lasate de bocancii unui trecator. Petele mari de soare, improscate pe blocurile gri, intregeau fotografia pe care as fi putut s-o fac cu Holga, dar atunci doar ma uitam lung, inveselita, cu burta lipita de caloriferul fierbinte si nasul turtit de geam. Inainte, vazusem cum la coltul strazii umbra unui tanar pe care nu-l cunosc a fost calcata de o Dacie gri, murdara. I-a trecut cu rotile din spate peste cap (si gat, umeri), dar nu s-a petrecut nimic tragic, baiatul si-a vazut de drumul lui, cu toate cele la locul lor si-o sacosa in mana, soferul la fel, a plecat incet, patinand usor pe gheata. Pisica se refugiase sub tufe, in gradina din fata blocului, un caine slab si la fel de alb a venit s-o miroasa, latrand, l-am pozat impreuna cu un altul, ce-si bagase nasul sub coada lui, insa pentru ca distanta e mare de la etajul 4 pana jos, in zapada, se vor vedea doar doua animale abstracte conturate printre petele de soare. In autobuz, nurca cu iz de naftalina ce imbraca o batrana si-a lasat parul pe maneca mea stanga.

Pentru ca va mai dura mult pana sa-mi developez si scanez filmul din burta aparatului, va arat fotografii vechi cu matze care nu mai traiesc de multa vreme, dar in poze nu se vede asta, asa ca putem sa ne prefacem ca le stim vii, torcatoare si calde. Fermierul care le hraneste cu lapte din ugerul vacii poate ca mai traieste, si daca da, sigur a trecut de 90 de ani. Iepurele sare peste masina doar in fotografie, in rest, va spun eu ca nu s-a petrecut niciodata asa ceva.