Nastasia Filippovna in tanga si fara sutien

Toata povestea in ultimul nr. al rev. Idei in Dialog:
http://www.ideiindialog.ro/articol_665/nastasia_filippovna__in_tanga_si_fara_sutien.html

Intr-o iarna indepartata, din care nu-mi mai amintesc aproape nimic, decat ca-mi crapau urechile de ger sub o groasa caciula de lana, am cumparat o fotografie carte postala, dintr-o pravalie cu vechituri. Pravalie cu iz de scortisoara mi-ar fi placut sa fie, ca cea a lui Bruno Schulz, dar nici vorba, parea mai degraba o incapere unde stapanii casei stransesera toate lucrurile ponosite pe care nu se indurau inca sa le arunce la gunoi. Cartonul de un alb-negru ingalbenit imi arata si azi o plaja nesfarsita cu domni si doamne care mai mult ca sigur isi dorm somnul de veci – daca nu cumva sunt azi foarte in varsta, cum mi-ar placea sa cred, avand in jur de 135–150 de ani. Costume sobre, bastoane, rochii lungi, fluturande, palarii cu flori si esarfe, doua corturi mici de panza vargata cu dungi pe care le ghicesc a fi albastre. Cativa se pregateau sa paraseasca plaja – poate ca se lasase frigul sau era ora mesei.
Copiii se jucau ghemuiti in nisip, barbatii vorbeau gesticuland cu bastoanele si un grup mic se lasa pozat undeva departe, de-ti poti doar inchipui cum aratau la chip. Doua tinere bagasera de seama prezenta fotografului. Ii zambeau din mers. Iesind din pravalie, in zapada, sub un felinar chior, m-am apucat sa numar oamenii din fotografie. Sunt cel putin 63 de suflete acolo. Spun cel putin pentru ca la fiecare numaratoare imi iesea unul in plus sau imi scapau vreo doi. Si acum mi-e teama ca am trecut pe cineva cu vederea, o silueta microscopica ce se plimba in zare sau vreun copil ceva mai mare decat doua furnici puse una peste alta. Nu-i cine stie ce grozava fotografia – simplu instantaneu, facut probabil intr-o duminica dupa-amiaza, pe o plaja din Cayeux, Franta. Stiu pentru ca scrie pe cartea postala, altfel n-as fi ghicit. A fost trimisa la adresa Petit chateau, 4 Avenne M… (nu inteleg scrisul), cu mesajul „Mille baisers à tous“. Penita subtire, cerneala neagra. Mi-ar fi placut ca un Proust sa-mi spuna la ureche cate ceva despre fiecare om din fotografie. Desigur, in lipsa de altceva mai bun mi-am nascocit singura. Unul era spiter – isi otravise nevasta pe care o ingropase chiar pe plaja. O vizita in fiecare duminica. Altul – profesor de pian (balbait si timid, mereu suferind de guturai), o dama era vanzatoare de matasuri (in magazinul „Paradisul femeilor“, din Zola), tanara care zambea catre fotograf avea sa moara de ftizie, alta tocmai isi pierduse bratara pe tarm, colo mai la stanga e o sotie de husar – si tot asa, pana cand povestile personajelor se incalceau intre ele de nu-mi mai aminteam cine ce era si ce rost ii gasisem. Ma intreb cum a ajuns cartea postala in Brasov.