Monday, November 18, 2013

În rochie roșie



În urmă cu un an şi ceva, poate chiar mai mult, am auzit o conversaţie în autobuzul 6 (în Braşov). Doi bătrâni îmbrăcaţi poate prea gros, care în mod cert râdeau prea tare, povesteau despre o vecină de-a lor. Am dedus că n-au mai văzut-o de-un car de ani – fugise din ţară– şi că atât cât a stat la ei pe stradă a făcut ceva vâlvă. Am auzit clar că în fiecare duminică acea necunoscută se plimba printre blocuri într-o rochie roşie. Dimineaţa şi seara. Singură de fiecare dată. Să ne înţelegem – e vorba de un cartier muncitoresc, unde femeile nu prea ieşeau îmbrăcate aşa, cel puţin eu n-am văzut nici acum. Preţ de câteva staţii i-am auzit pe cei doi amintindu-şi de felul cum arăta – mereu elegantă, oarecum nelalocul ei, ca din alt film – şi pe ce străzi o lua (Calea Bucureşti, Saturn, Uranus, Venus, apoi pe o altă alee cu nume de planetă, am uitat care; uneori ajungea şi în centru). Povesteau cu cine vorbea mai mult (cu cei doi niciodată nu discutase). Nu ştiu nimic în plus despre acea necunoscută, doar ceva nimicuri. Vindea ţigări Carpaţi şi nasturi, la o tutungerie, iar într-o zi făcuse rost de o sticlă de lapte şi i s-a spart chiar înainte să intre în bloc. Am coborât înainte să aflu mai mult, prin urmare nu e nimic palpitant de spus, e aproape o non-poveste, dar una care mi-a plăcut.

model: Rosana C.

A year ago or so, maybe even longer, I heard a conversation in bus nr. 6 (Brasov, Romania). Two old men, maybe dressed in too thick clothes, certainly laughing too loud, were talking about one of their neighbors. I realized they hadn’t seen her for years- she had left the country many years ago- and that she made a stir in the neighborhood. I heard that she used to walk among the blocks of flats dressed in a red dress. In the morning and in the evening. Alone, every time. It’s a worker’s district, where women don’t use to go out dressed like that. For a long time I listened to the two old men remembering the lady- elegant, a little bit improper, like taken from another movie. They remembered also on what streets she used to walk (Calea Bucureşti, Saturn, Uranus, Venus, then on another street named after a planet that I don’t remember; sometimes she walked until the city center). They remembered with whom she used to talk (never with them). I don’t know anything about this unknown lady, just some details. She was selling Carpati cigarettes and buttons, at a tobacco shop, and one day she broke a bottle of milk right in front of a block of flats. I got off the bus before finding out more, so nothing thrilling is to be said, it’s almost a non-story, but it’s a story I enjoyed. In the photos, I tried to re-create the walks I heard about in the bus.

Text and photos: Alina Andrei
Translated by Elise Wilk
Model: Rosana C.



Tuesday, November 5, 2013

Ceva de sus la cafea



Ceva de spus la cafea de Alina Andrei from AFIELD on Vimeo.


- 40 de pagini a/n, carton, format carte poştală.
Costă 12 lei, plus transportul prin poştă. Comand-o la adresa alinafotografii@gmail.com , dacă vrei să nu se transforme în ceai de muşeţel cafeaua ta de mâine dimineaţă