„O fotografie emblematică” Aşa aş numi-o... Cred că e una dintre fotografiile care te reprezintă. Ca artistă, cel puţin, deşi poate şi ca fiinţă umană.
(Vreau să menţionez aici, pentru cei care vor citi acest comentariu, că nu o cunosc pe Alina. Nu ştiu cum arată şi nu am vorbit niciodată cu ea. Nu o cunosc decât strict din textele şi fotografiile ei, publicate aici sau pe alte site-uri.)
A trecut ceva vreme de când ai publicat-o, dar îmi revenea mereu în minte. La început am fost atras de pasiunea care emana din ea, apoi, cum reveneam des s-o revăd, am mai înţeles un lucru: şi anume că exprimă, foarte bine, natura ta paradoxală: combinaţie de atracţie şi respingere; ambele la cote foarte înalte. Aş începe cu pasiunea, care e foarte bine redată coloristic de verdele atât de viu şi proaspăt, simbol al vieţii, de iarbă şi de pădure, şi de portocaliul cald şi splendid care emană din soare. Din punct de vedere artistic, soarele aproape de cadrul fotografiei şi efectele astea de lumină te reprezintă ca artistă, şi chiar mai mult, atât cu Holga, cât şi acum, cu Canonul, ai reuşit să menţii forma pentagonală a efectelor (intenţionat sau nu, nu ştiu; ştiu doar că puţine obiective de la Canon permit asta; cum ai un aparat vechi, cu un obiectiv vechi, ai avut poate „norocul” de a duce mai departe forma pentagonală de la Holga). În plus, aici efectul e superb, şi e chiar pe direcţia mişcării Elenei... Impresia de pasiune care rezultă, accentuată şi de culoarea portocalie, mi se pare formidabilă. Deci asta mă atrage foarte mult: mişcarea plină de avânt a Elenei, cu corpul ei atât de fin şi de frumos, înspre soare... Sublinierea acestei mişcări şi a acestui avânt prin culorile calde şi proaspete, şi prin linia splendidă de efecte pentagonale, dar şi de două curcubee mici... Extraordinar ! Şi aici intervine aspectul ultim, paradoxal: Elena se refuză. Se refuză privirii noastre cu o extraordinară bucurie, cu un sentiment de extraordinară generozitate. Acest paradox, acest „refuz plin de generozitate”, cred că o caracterizează pe Alina.
2 comments:
Splendidă !
„O fotografie emblematică”
Aşa aş numi-o...
Cred că e una dintre fotografiile care te reprezintă. Ca artistă, cel puţin, deşi poate şi ca fiinţă umană.
(Vreau să menţionez aici, pentru cei care vor citi acest comentariu, că nu o cunosc pe Alina. Nu ştiu cum arată şi nu am vorbit niciodată cu ea. Nu o cunosc decât strict din textele şi fotografiile ei, publicate aici sau pe alte site-uri.)
A trecut ceva vreme de când ai publicat-o, dar îmi revenea mereu în minte. La început am fost atras de pasiunea care emana din ea, apoi, cum reveneam des s-o revăd, am mai înţeles un lucru:
şi anume că exprimă, foarte bine, natura ta paradoxală: combinaţie de atracţie şi respingere; ambele la cote foarte înalte.
Aş începe cu pasiunea, care e foarte bine redată coloristic de verdele atât de viu şi proaspăt, simbol al vieţii, de iarbă şi de pădure, şi de portocaliul cald şi splendid care emană din soare. Din punct de vedere artistic, soarele aproape de cadrul fotografiei şi efectele astea de lumină te reprezintă ca artistă, şi chiar mai mult, atât cu Holga, cât şi acum, cu Canonul, ai reuşit să menţii forma pentagonală a efectelor (intenţionat sau nu, nu ştiu; ştiu doar că puţine obiective de la Canon permit asta; cum ai un aparat vechi, cu un obiectiv vechi, ai avut poate „norocul” de a duce mai departe forma pentagonală de la Holga). În plus, aici efectul e superb, şi e chiar pe direcţia mişcării Elenei... Impresia de pasiune care rezultă, accentuată şi de culoarea portocalie, mi se pare formidabilă.
Deci asta mă atrage foarte mult: mişcarea plină de avânt a Elenei, cu corpul ei atât de fin şi de frumos, înspre soare... Sublinierea acestei mişcări şi a acestui avânt prin culorile calde şi proaspete, şi prin linia splendidă de efecte pentagonale, dar şi de două curcubee mici... Extraordinar !
Şi aici intervine aspectul ultim, paradoxal: Elena se refuză. Se refuză privirii noastre cu o extraordinară bucurie, cu un sentiment de extraordinară generozitate. Acest paradox, acest „refuz plin de generozitate”, cred că o caracterizează pe Alina.
Post a Comment