Monday, November 26, 2007

Mishima n-a mai vrut sa traiasca



Japonezul numit Yukio Mishima, ce intr-o dimineata a lasat pe masa o foaie de hartie pe care a scris: "Viata omului e scurta, dar eu as vrea sa traiesc vesnic", s-a sinucis. Si-a facut seppuku pe 25 noiembrie 1970, dupa ce-a incercat sa dea o lovitura de stat, si-a esuat, soldatii carora le-a vorbit de sus, de la balconul Ministerului Apararii Nationale, razandu-i in nas si aratandu-l cu degetul, dar asta se stie, chiar si cei care n-au citit Templul de aur si Confesiunile unei masti au auzit de japonezul ticnit ce se credea samurai si si-a facut harakiri, la fel ca-n filme, doar ca in cazul lui sangele ce-a tasnit a fost adevarat, la fel si matele pe care a avut grija sa le pastreze in abdomen, cu bucati de vata puse nu-stiu-cum-si-nici-nu-vreau-sa-aflu. Cu o noapte inainte varase in plic ultimul manuscris, ce trebuia predat editorului, iar in drum spre locul unde avea sa se omoare, si-a purtat sabia din secolul al XVII-lea si pumnalul. Dar nu voi vorbi despre cum si de ce si-a luat viata, nici despre cartile lui, ci despre fotografiile in care l-am vazut incruntat, imbracat, dezbracat, cu si fara sabie, copil si matur, viu si mort. Intr-una dintre ultimele posturi in care a fost fotografiat, pe vremea cand inca mai respira, e cu pumnul ridicat in aer si-o mana-n sold. Uniforma militara stramta, cu multi nasturi. Teatrala. Era in acel balcon, iar dupa ce l-a parasit intrand din nou in cladire, si-a abandonat si corpul, ucigandu-l. Intr-un portret facut in copilarie (anul 1931) pare fragil si serios. Privire de pasare curioasa, plapanda. E tot in uniforma, banui ca scolara. Simpla.

Nu-mi amintesc acum intocmai scena din Confesiunile unei masti, in care descrie pictura in care Sf. Sebastian e strapuns de sageti, si-n in fata careia se masturba eroul romanului, dar cred ca seamana mult cu fotografia in care Mishima s-a lasat legat de copac. Trupul aproape gol, pantecul scobit si carnea tare intepata de fier. In carte, episodul cu pricina e mai socant decat fotografia. In imagine nu vezi un om martirizat, ajuns sfant, ci un barbat legat la maini, ce se preface ca sufera si ca e iluminat de un extaz mistic. Cel putin asta observ eu. O scena teatrala, destul de prost jucata, nu m-a apucat jalea vazand-o si nici nu m-a socat. Marguerite Yourcenar pomeneste in eseul sau dedicat lui Mishima de o fotografie de grup, in care, pe langa scriitor, apar si tinerii care aveau sa asiste la sinucidere. Toti in uniforme militare ce aduceau cu cele germane. Pe Internet am gasit o poza care pare intocmai ca cea descrisa de Yourcenar, insa nu pot sa bag mana in foc. Reproducerea e prea mica si tulbure. Se pomeneste si de o fotografie cu familia la ceremonia funerara, la care au participat parintii, sotia si mii de persoane, precum si batranul Kawabata, cel care peste putina vreme avea sa-si urmeze prietenul in moarte, deschizand robinetul de gaz.

3 comments:

d_D said...

“Vedem cum prosperitatea ameţeşte Japonia şi o prăbuşeşte în neantul spiritului... Este oare cu putinţă să vreţi doar să trăiţi, acceptând o lume în care spiritul a murit?”
- din discursul tinut de la balcon de Mishima( v. Yourcenar http://www.humanitas.ro/carti/carte.php?id=1472).
"Ticnit" sa fi fost?

Roxana Ghita said...

Intr-adevar, daca Mishima ar fi putut vedea cum a ajuns Japonia de astazi, si-ar fi facut o suta de harakiri, nu unul. Nu numai ca obsesia pentru prosperitatea materiala s-a generalizat, intr-o atrofie spirituala care-l socheaza pana si pe un occidental, dar si latura aceea a virilitatii razboinice de care tot Mishima vorbeste in interviu s-a stins cu desavarsire. E drept, a ramas ideea onoarei, mai pregnanta decat la noi, si iubirea pentru fastul militar, rupt insa de substanta sa: de la portar, militian si pana la bodyguarzi, toti poarta aceleasi uniforme cu fireturi aurii, da, absolut teatrale, Alina, insa rosesc si se balbaie daca le adresezi cuvantul sa-i intrebi unde e cutare strada.

Alina Andrei said...

Cred ca Mishima s-ar fi sinucis indiferent de cum ar fi arat Japonia.In orice tara si in orice epoca se poate vorbi despre decadenta moravurilor, subrezirea spiritului de onoare, de scaderea patriotismului si lipsa de caracter. Un alt japonez, Kazuo Ishiguro (sper ca nu i-am pocit numele), arata in "Un artist al lumii trecatoare" un pictor ce colaborase cu autoritatile imperialiste, facandu-le propaganda. Dupa razboi, i s-a reprosat ca indirect era si el vinovat pt toti acei tineri care au fost trimisi la moarte, inutil, doar pentru onoarea imparatului. Nu spun ca Japonia de acum e mai buna decat cea de dinainte de al doilea razboi, dar in mod cert o tzara in care se porunceste adolescentilor sa-si ia viata la propriu pt conducatorul ei, nu pare mai "fericita".

Mishima era obsedat de moarte si eroismul samurailor, de trupurile puternice, martirizate. Oricum s-ar fi sinucis. Tot la Yourcenar erau cateva cuvinte despre alti scriitori japonezi care s-au omorat, e adevarat, nu printr-o astfel de ceremonie.